LondonezaÎn zona de vest, pe o stradă rezidențială plină de case victoriene sobre și copaci bătrâni, se află cel mai extraordinar proiect de artă stradală din Londra. Casa Mozaic a artistei Carrie Reichardt. La o privire atentă, se vede că aceasta nu este o pictură murală efemeră, care va fi curând deteriorată de ploi și vânt, ci o fațadă placată cu mozaic.
Carrie este o artistă recunoscută în Marea Britanie, ea și-a început cariera artistică lucrând mozaicuri pentru centrele comunitare, după ce mai multe galerii i-au refuzat lucrările. Împotriva acestor refuzuri, mulți artiști din generația nouă consideră că lucrările lui Carrie sunt opere de artă care se remarcă prin tehnica folosită și impactul radical asupra privitorului. Eu sunt o amatoare, iar când vine vorba despre artă cred că primele impresii sunt cele mai importante. Când am ajuns în fața casei, mi-au venit în minte lucrări din perioada anilor ’80, din cultura pop, dar am trăit și sentimentul că citesc o poezie. Impresia a fost foarte puternică. A fost un vârtej de sentimente care se datorează și faptului că la fațada casei au lucrat, alături de Carrie, cei mai buni artiști de mozaic din lume. Aproape 20 de ani s-a lucrat la acest proiect care este un manifest politic.
Pe fațadă se regăsesc citate inspiraționale din mai multe surse, inclusiv Martin Luther King și Thomas Paine. Mi-a plăcut mult un citat care spune că „Unde nu există viziune, poporul piere”. Sunt și imagini impresionante care avertizează asupra schimbărilor climatice, înfățișând un val uriaș care înghite Turnul Londrei, Catedrala Sf. Paul și multe alte clădiri iconice londoneze. Și multe alte simboluri care se cer descoperite cu răbdare și atenție. Carrie a îmbinat modernismul catalan al lui Gaudi cu arta populară mexicană și iconografia Dia de los Muertos. Le-a reinterpretat într-o estetică punk, militantă și profund personală.
În fața casei sunt aceste două vehicule transformate și ele în parte din lucrarea artistică: un taxi negru londonez clasic și un pick-up /camionetă americană vintage. Carrie nu le-a ales pentru valoarea auto, ci pentru semnificația lor simbolică și vizuală: Taxi-ul londonez – numit „Voodoo Zulu Liberation Taxi”, a fost creat în semn de omagiu pentru Kenny “Zulu” Whitmore și pentru a atrage atenția asupra sistemului din penitenciarele americane unde condițiile de detenție sunt inumane. A fost folosit ca piesă mobilă de activism și expus în diverse locuri. Pick-up-ul portocaliu – numit „Tiki Love Truck”, îl comemorează pe John Joe “Ash” Amador, condamnat la moarte în Texas. A fost inițial expus separat ca lucrare artistică înainte să fie asociat cu casa. Ideea artistei a fost ca nu doar casa, ci și vehiculele din față să facă parte din lucrare, transformând tot spațiul într-o lucrare urbană completă.
Ceea ce face ca această Casă Mozaic să fie cu adevărat specială nu este doar impactul vizual, ci contrastul extraordinar dintre structura sa originală – banală, domestică, perfect integrată într-un cartier tipic londonez – și transformarea sa radicală într-o operă de artă. Casa nu este un muzeu și nici o lucrare temporară. Este o locuință privată, unde artista care a creat-o trăiește. Și tocmai acest detaliu îi amplifică farmecul și unicitatea. Carrie și-a dorit și cred că a reușit să creeze o operă remarcabil de coerentă. Efectul său general poate fi caricatural, dar schema de culori este mai mult decât o caricatură, este o invitație: vino și vezi ce este aici!
Adresa casei: Londra, 4 Fairlawn Grove, W4 5EL.
